
CONSTRUIRE PENSIUNE D+P+2E; DEMOLARE IMOBILE C1, C2, C3
S.C. STEL MOB S.R.L., Oraşul Gura Humorului, strada Ana Ipătescu, nr. 19, judeţul Suceava, cod poştal 725300, România, a semnat Contractul de finanţare nr. 2982 în data de 30.08.2018 pentru proiectul „CONSTRUIRE PENSIUNE D+P+2E; DEMOLARE IMOBILE C1, C2, C3”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – Îmbunataţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investiţii 2.2. Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor.
Valoarea totală a proiectului este de 6.920.019,09 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR de 3.529.822,46 lei si valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 622.909,84 lei.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord – Est este Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Nord – Est.
Obiectivul general
Solicitantul, prin scopul sau de a exista pe aceasta piaţă ca şi element activ în dezvoltarea turismului în ţinutul Bucovinei, zonă ce înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri străvechi, monumente unice şi meşteşuguri specifice, stabileşte obiectivul general al proiectului şi doreşte a se alătura acelor actori capabili de a asigura servicii turistice de bună calitate prin crearea unei investiţii noi şi anume construirea unei pensiuni în staţiunea turistică Gura Humorului, cu o capacitate de 15 unităţi de cazare, la standardul de 3 margarete.
Obiectivele specifice ale proiectului
1. Crearea unei investiţii noi, într-o locaţie din Oraşul Gura Humorului aflată în plin proces de dezvoltare, de natură a satisface funcţional într-un mod cât mai eficient cerinţele clienţilor.
2. Modernizarea abordărilor în sistemul de management prin certificarea acestuia în conformitate cu normele unanim acceptate, prin certificarea serviciilor, participare la târguri internaţionale şi achiziţia de active necorporale, cu implicaţii directe asupra resursei umane folosite ce va fi orientată către asigurarea confortului clientului.
3. Achiziţionarea unor servicii de natură a asigura implementarea proiectului în condiţii de performanţă financiară şi tehnică.
Perioada de implementare a proiectului a fost de 56 luni, respectiv între data 03.07.2017 şi data 30.11.2021, aceasta cuprinzând şi perioada de desfăşurare a activităţilor proiectului înainte de semnarea Contractului de finanţare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
S.C. STEL MOB S.R.L. anunţă finalizarea activităţilor proiectului „CONSTRUIRE PENSIUNE D+P+2E; DEMOLARE IMOBILE C1, C2, C3”, derulat începând cu data de 30.08.2018 în oraşul Gura Humorului, strada Ana Ipătescu, nr. 19, judeţul Suceava, cod poştal 725300, România, în baza Contractul de finanţare 2982 din 30.08.2018.
Printre rezultatele proiectului se numără:
1. Dezvoltarea infrastructurii turistice în staţiunea Gura Humorului prin crearea unei noi unităţi turistice de cazare, respectiv s-a construit o pensiune de 3 margarete, formată din 15 unităţi de cazare, astfel : 8 camere cu pat matrimonial, 1 camera adaptată la persoane cu dizabilităţi, 4 apartamente în regim hotelier şi 2 apartamente „long sejour”. Aceasta este dotată corespunzator, iar la finalul lucrărilor de construcţii a fost certificată şi auditată energetic. La sfârşitul implementării proiectului au fost angajate două persoane din categorii defavorizate.
2. Modernizarea abordărilor în sistemul de management prin achiziţionarea unui software pentru managementul hotelier, certificarea serviciilor turistice, precum şi certificarea a 2 sisteme de management, participarea la târguri de turism internaţionale pentru promovarea serviciilor turistice oferite de pensiune : târgul de la Koln.
3. Implementarea corectă a proiectului în condiţii sigure, astfel : a fost contractat un serviciu de proiectare şi unul de consultanţă ce au sprijinit întocmirea documentaţiei necesare realizării etapelor premergatoare implementării investiţiei. Au fost întocmite de asemenea şi studii de teren. Dupa semnarea contractului de finanţare au fost contractate următoarele servicii : serviciul de consultanţă, fiind asigurat managementul proiectului, serviciu de proiectare şi elaborare proiect tehnic şi detalii de execuţie care va include şi serviciul de asistenţă tehnică din partea proiectantului, serviciul de asistenţă tehnică dirigenţie de şantier pentru supravegherea activităţii constructorului, dar şi pentru întocmirea unor documente corecte în vederea obţinerii finanţării, precum şi servicii de audit şi de publicitate în ideea implementării proiectului fără probleme de natură financiară şi tehnică, cu respectarea reglementărilor programului de finanţare, cu intenţia ca suma aferentă sprijinului financiar să fie absorbită în totalitate.
Date de contact beneficiar
S.C. STEL MOB S.R.L., telefon : 0721776093, E-mail : pensiunea.simerea@gmail.com ,
Administrator : IULIU SIMEREA
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul
Operaţional Regional 2014-2020
www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
